Ce include cursul?
Cursul include peste 30 de videoclipuri în care explicăm algoritmi sau alte noțiuni relevante în pregătirea pentru olimpiadă. Materialele video sunt alese după materia de olimpiadă și subiectele din ultimii ani. Pe lângă cursul video, îți punem la dispoziție două simulări de olimpiadă ale căror date le vom anunța în avans, o listă cu probleme de pregătire suplimentară, plus două sesiuni în direct cu noi, unde poți pune întrebări sau urmări rezolvarea anumitor probleme de olimpiadă.
Ce ne recomandă pe noi, mentorii de la „As la olimpiadă”?
Spre deosebire de alte cursuri similare, „As la olimpiadă” a fost compus și verificat de foști olimpici și de studenți la universități prestigioase, precum Oxford sau TU Delft. Totodată, de-a lungul anilor, am fost medaliați la olimpiade și concursuri atât naționale, cât și internaționale, precum ONI, Info(1)Cup, ACSL sau RAU Coder.
Cât de utilă este olimpiada pentru universități?
Participarea la olimpiadă este un mare plus pentru portofoliul personal, în special în cazul obținerii unei medalii. Anumite universități din țară echivalează examenele de admitere cu nota 10 sau alocă locuri pentru olimpici, iar universitățile din străinătate apreciază implicarea la astfel de competiții.
Cât de mult timp îmi trebuie ca să mă pregătesc pentru olimpiadă?
Nu există vreo durată de timp propriu-zisă pentru a învăța pentru olimpiadă. Se recomandă totuși a unei pregătiri de cel puțin 1 – 3 luni pentru rezultate bune, însă depinde de determinarea proprie și de cât de mult timp petreci pe zi pentru a învăța.
Vreau să merg la olimpiadă, dar nu știu dacă sunt destul de bun(ă). Ce să fac?
Merită să încerci! Regretul de a pierde o oportunitate este întotdeauna mai rea decât frica de a participa, așa că, indiferent de nivelul tău, încearcă să dai tot ce poți.